Lumea romaneasca la 1900

„Semnat I.L.. Caragiale”






Nimic mai plin de farmec decât o plimbare pe căile ferate române la 1900 în compania lui I.L. Caragiale. Cu opriri la Ploiești, la C. Dobrogeanu-Gherea, la Câmpina lui N. Grigorescu, la Sinaia, la Mariile lor Carol si "madam Carol", sau, dacă o luai spre Buzău, la Mizil, la amicul sau Leonida Condeescu.
In orice parte ai lua-o, dai peste marele scriitor și o faci, ca sa zicem asa, mergând cu trenul.
Evident, cu oprire la Mizil, unde prietenul sau, Leonida Condeescu era primar (a fost intre 1899-1905). Un primar care avea doua idei, nebune amândouă: sa facă un teatru la Mizil și sa obțină ca expresul de Berlin sa oprească un minut și la Mizil, iar pe tăblițele vagoanelor sa stea scris București-Breslau, via Mizil (Condeescu a avut și o alta idee nebuna, la 8 ianuarie 1908: sa se arunce in fata expresului acesta în chiar gara din Mizil. Un personaj de literatura, nu intâmplator prezent de atâtea ori în scrisul lui Caragiale!).
La Ploiești, desigur, în orașul adolescentei sale, Caragiale se oprea mai întâi în gara, unde avea vad, chiar la restaurantul acesteia, C. Dobrogeanu-Gherea. Gherea ii era prieten, protector și uneori ii dăruia scriitorului câte un mic stipendiu. Ca atunci când criticul și patronul restaurantului gării ploieștene manifesta intenția sa scoată revista "Literatura și știință" (o și editează), iar pentru aceasta cere colaborări la prieteni: lui Vlahuta, lui Delavrancea și, firește, lui Caragiale. Dramaturgul uita sa-i dea articolul și Gherea îl abordează în restaurantul sau de la Ploiești: "Bine, bre, omule, toți la câți m-am adresat mi-au dat câte ceva. De ce nu vrei sa-mi dai si tu o bucata?" "Ce sa-ți dau, ce sa-ti dau? Cum crezi tu ca are cineva chef de scris, când intra seara în casa și foc nu, ciai nu, tutun nu?" Gherea înțelege și ii oferă 1.000-2.000 de lei. Contra articolului, firește. Dar articolul tot nu vine și apostrofa lui Gherea nu întârzie. Ca și răspunsul lui Caragiale: "Bine, ma, Costică, acum foc am, ciai am, tutun am, ce-mi mai trebuie sa mai scriu, ma?"
Se pare, cum George Călinescu ne-o spune, ca Gherea ii da ideea lui Caragiale sa deschidă și el în antrepriza un restaurant. Si îl închiriază pe acela din Buzău, unde nu va avea însă mai mult noroc decât avusese cu berăria Mihalcea et Caragiale din strada Gabroveni în 1894. Pentru ca "se bea mult la berăria lui Caragiale, dar se plătea puțin...".
Clienții lui Caragiale din gara din Buzău nu erau nici moftangii, nici chilipirgii, dar nici buni platnici. Doar ca s-a mai îmbogățit literatura româna cu un catren al marelui dramaturg, care făcea haz de necaz: "Il admir pe Caragiale/ Negustor de băutură/ Face și literatura/ Insa... nu face parale/ Semnat I.L. Caragiale". La Sinaia, Caragiale vine adesea. La "Viata Româneasca" circula chiar anecdota potrivit căreia scriitorul s-ar fi dus odată chiar la Peles, unde a solicitat audienta lui Carol pentru a-i cere o suma de bani. "D-ta nu știi, dle Caragiale, ca regii nu împrumută bani?", i-a răspuns regele, care totuși l-a întrebat pe scriitor de câți bani avea nevoie. Caragiale i-a răspuns ca ar fi avut nevoie urgenta de 1.500 lei. Regele i-a trimis a doua zi 3.500, pentru ca aflase ca de chiar atâția bani avea nevoie.
Multe dintre personajele lui Caragiale se plimba cu trenul. Chiar multe. In C.F.R., Acceleratul nr. 17, Domnul Goe, O zi solemna, Tren de plăcere, Bubico, Întârziere, 25 de minute ... Si autorul la fel. Pâna și ultimul drum, aducerea în țară de la Berlin în 1912, tot cu trenul se face, trupul sau fiind purtat dintr-o gara în alta. In glasul roților de tren trece Caragiale prin prea puțin simțitoarea noastră aducere aminte.

Sursa:ZF.ro