marți, 29 noiembrie 2011

Gaz Metan Medias 0 - 1 Petrolul Ploiesti (etapa 15) 28 noiembrie 2011



Petrolul continuă seria evoluţiilor excelente în partidele din deplasare, obţinând, în această seară, trei puncte uriaşe pe terenul lui Gaz Metan Mediaş. “Lupii” s-au impus cu 1-0, în urma penaltiului trasnformat de către Opriţa (60).

În ciuda gerului de afară, sau poate tocmai din această cauză, meciul a început alert, cu două ocazii bune de ambele părţi. Mai întâi, Bawab (2) a trimis puternic de la 6 metri, dar Petrovic a respins salvator, cu capul, pentru ca, în replică, Enescu (7) să şuteze, de la 18 metri, la o palmă peste transversală. Presiunea gazdelor s-a intensificat şi, în decurs de doar câteva zeci de secunde, Gazul a trecut de trei ori pe lângă deschiderea scorului. Markovic (16) a ţintit bara după un corner de pe dreapta, balonul a ricoşat la Bawab, dar Bornescu s-a opus senzaţional. Imediat, Bawab a pătruns pe stânga, însă “Pepe” a fost, din nou, providenţial. Ardelenii au mai ratat o situaţie monumentală, atunci când Vukadinovic (36) a trimis, de la 3 metri, pe lângă poartă, iar prima repriză s-a încheiat nedecis, “lupii” putând spune că au avut de partea lor şi o doză importantă de şansă.
Partea a doua a început tot cu un moment de pericol la poarta ploieştenilor, şutul lui Frăsinescu (47), deviat de Melinte, obligându-l pe Bornescu să respingă, cu ceva noroc, pe lângă poartă. Petrolul a dat, însă, lovitura exact atunci când s-a scurs o oră din joc, Opriţa transformând impecabil un penalty obţinut tot de el, după un duel cu Markovic. Golul i-a descumpănit vizibil pe medieşeni, cei care n-au mai reuşit să se apropie periculos de buturile lui Bornescu minute bune, dar atunci când au făcut-o au dat, iarăşi, mari emoţii, Avram (77) şutând, din 8 metri, peste poartă. Bawab (87) a ratat, şi el, incredibil, iar “lupii” au rezistat până la final, obţinând un succes vital în lupta pentru evitarea retrogradării.
Petrolul acumulează, astfel, 16 puncte şi urcă până pe locul 11, iar sâmbătă, de la ora 17.00, va juca, pe “Ilie Oană”, cu Pandurii Tg. Jiu.

Gaz Metan Mediaş – Petrolul Ploieşti 0-1 (0-0)
Marcator: Opriţa (60, pen.).

Gaz Metan: Pleşca – Frăsinescu, Markovic, Lazăr, Vukadinovic (62 Medeiros) – Avram (81 D. Roman), Todea (cpt) (66 Breeveld), C. Petre, Pârvulescu – Bawab, Bud. Antrenor: Cristian Pustai.
Petrolul: Bornescu – Tudor (72 Străuţ), Petrovic, Melinte, P. Stoica – Bărbulescu, Enescu – Opriţa, Fl. Dumitru (cpt), Stojimirovic (57 Buleică) – Roman (85 Djurovic). Antrenor: Valeriu Răchită.
Cartonaşe galbene: Bărbulescu (28), Enescu (38), Bornescu (89).

Au arbitrat: Teodor Crăciunescu – Octavian Şovre şi Mihai Iliescu.

Sursa: FcPetrolul.ro

3 comentarii:

buzuc marius spunea...

ati respirat aer curat. rebuie sa schimbati ceva fiindca nu va vad in liga 1 si la anu daca jucati in continuare asa. din ce vad tg mures si vointa sunt peste voi la ora actuala. ar fi pacat sa nu va mentineti aveti public frumos (padure fara uscaturi nu exista)

Bratu Marius-Cosmin spunea...

Sper ca în pauza asta dintre tur și retur sa se schimbe ceva ... în bine și sa rămânem în prima liga.

fotbal spunea...

Salutari de la ...
http://fotbalcampinean.blogspot.com

Banner Zone

unirea republicii moldova cu romania actiune2012

Vizitatori

free counters

Arhivă blog