Se afișează postările cu eticheta galbeni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta galbeni. Afișați toate postările

duminică, 16 octombrie 2011

Petrolul - Sibiu 4-1




Petrolul a obţinut primul succes pe noul “Ilie Oană”, învingând cu 4-1 pe Voinţa Sibiu. Sârbul Aleksandar Stojimirovic şi Daniel Opriţa (de trei ori) au marcat golurile “galben-albaştrilor”, într-un meci în care s-au dictat trei lovituri de pedeapsă şi două eliminări.

Fără victorie din etapa a cincea, “lupii” priveau confruntarea cu Voinţa Sibiu ca pe una extrem de importantă în lupta pentru supravieţuirea în primul eşalon. Petroliştii au început decişi meciul şi au reuşit să puncteze repede, Stojimirovic (8) marcând din faţa porţii, după o pătrundere pe dreapta a lui Borza. Oaspeţii au rămas în inferioritate numerică la capătul primei jumătăţi de oră, atunci când Andrei Chivulete l-a eliminat direct pe Bunea pentru un fault dur comis asupra lui Opriţa, iar echilibrul s-a rupt decisiv imediat după reluare, portarul Miron plecând şi el la cabine după ce, în postură de ultim apărător, l-a oprit prin fault pe Stojimirovic. Opriţa (51) a transformat fără emoţii penaltiul, tot el ridicând scorul la 3-0, şapte minute mai târziu, la o centrare venită de la Florentin Dumitru. Voinţa a redus din handicap tot în urma unei lovituri de pedeapsă, transformată de către Popa (60), iar Opriţa a făcut “tripla” în prelungiri, înscriind, din nou, de la punctul cu var. Fază la care portarul Dănălache a ales să se comporte ca pe maidan, printr-un gest care nu-i poate face cinste nici lui şi cu atît mai puţin echipei din Sibiu. Petrolul acumulează 11 puncte în urma acestui succes iar în etapa următoare va juca, în deplasare, cu CS Mioveni, într-o altă confruntare cu implicaţii majore în lupta pentru evitarea retrogradării. Partida de la Mioveni se va disputa duminică, 23 octombrie, de la ora 19.00.

Valeriu Răchită (manager general FC Petrolul)
“Un meci special, după ce echipa din Sibiu a rămas în inferioritate numerică, dar cred că nici în 11 contra 11 nu ne-am descurcat rău, atâta vreme cât conduceam cu 1-0. M-a deranjat faptul că adversarii au desconsiderat jocul cu acele gesturi din final, dar aşa se întâmplă atunci când promovezi de pe locul patru în Liga I”.

FC Petrolul Ploieşti – Voinţa Sibiu 4-1 (1-0)
Stadion. „Ilie Oană”. Spectatori: 5500.
Marcatori: Stojimirovic (8), Opriţa (51-pen., 58, 90+2 – pen.)/I. Popa (60-pen.).

FC Petrolul: Zimmermann – M. Tudor, Sipovic, Melinte, P. Stoica – Fl. Dumitru (cpt), Enescu – Borza (57 Komazec), V. Negru (75 Bărbulescu), Stojimirovic (62 Roman) – Opriţa. Antrenor: Valeriu Răchită.

Voinţa: Miron – Maghici, Forika (50 Dănălache), Apostol, Grigore (cpt), Tătar – Bunea, Beza, Dâlbea – I. Popa (79 Matei), Coman (72 Lungu). Antrenor: Alexandru Pelici.

Cartonaşe galbene: Melinte/Forika, Tătar, Dănălache.
Eliminări: Bunea (30), Miron (48).

Au arbitrat: Andrei Chivulete – Vladimir Urzică şi Stelian Slabu.
Observatori: Stan Prodan/Ion Craiu.

Sursa: FC Petrolul

miercuri, 18 noiembrie 2009

Gloria Buzau 0-0 Petrolul Ploiesti



Duminica 15 Nov 2009 Fc Petrolul a remizat pt a II a oara consecutiv,de data aceasta în fata celor de la Gloria Buzău după ce etapa precedenta lupii au scos un 1-1 cu Steaua II.Galeria reprezentata de aproximativ 300 de persoane a făcut o atmosfera superba,o atmosfera de Liga I,păcat ca la final tabela afișa un 0-0 care nu ne avantajează prea mult în lupta pt promovare dar pana la urma este un punct obținut în deplasare.Urmează meciul de acasă cu Dunărea Giurgiu,meci care o sa se dispute Sambata pe Ilie Oana de la ora 11:00

Banner Zone

unirea republicii moldova cu romania actiune2012

Vizitatori

free counters