Se afișează postările cu eticheta fotbal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fotbal. Afișați toate postările

marți, 17 aprilie 2012

Afiș deplasare Sibiu



Nu rămâne decât sa rezolv pb cu buletinul. Pe 19 apr (joi) expira,deplasarea se face Duminica și ma gândesc sa nu apară anumite complicații. Maine sper sa rezolv și sa ma înscriu pe lista.

duminică, 8 ianuarie 2012

Da-l mai departe



Clipul nu are rolul de a demonstra cine din țară e mai mare, mai tare și mai frumos ci de arată că indiferent de culorile din inimă, cu toții, de la Nord la Sud și de la Est la Vest suntem uniți de un țel comun: exprimarea liberă și dragostea pentru adevăratul fotbal. Numai uniți vom reuși!

Libertate pentru suporteri !

Sursa: Ultras.Sportlocal.ro

miercuri, 21 decembrie 2011

Sunt fan

Iata mai jos rezultatele sondajului desfășurat pe o perioada de aprox. 2 luni pe blog:

Petrolul
21 (23%)

Steaua
33 (37%)

Dinamo
7 (7%)

Rapid
6 (6%)

"U" Cluj
2 (2%)

CFR Cluj
0 (0%)
Poli Timisoara
3 (3%)

Universitatea Craiova
6 (6%)

Alta echipa
10 (11%)


Votes so far: 88
Poll closed

duminică, 11 decembrie 2011

Sportul - Petrolul 1:1


In ultimul meci al turului de campionat Petrolul a remizat la Bucuresti, contra Sportului Studenţesc, scor 1:1. Singurul gol al petrolistilor a fost reusit de Komazec dar sarbul a mai avut doua mari ocazii de gol, ambele din postura singur cu portarul. Astfel, Petrolul incheie turul de campionat cu 18 puncte.

Fata de meciul de Cupa, Vivi i-a introdus pe odihnitii P.Stoica, Dumitru si Oprita in primul 11 in timp ce Stoimirovici a fost titularizat (el intrand in Cupa pe final de meci). In rest, echipa a fost reconfirmata.

PRIMA REPRIZĂ - Meciul a inceput intr-o nota de echilibru cu ocazii de ambele parti. Buleică are ocazie bună dar preferă sutul in locul unei pase. De aici incolo a existat o singură echipă si rând pe rând Curelea si ai lui s-au jucat cu ocaziile. Mingiile ce zburau nestingerit prin faţa porţii lui Bornescu au atras nemulţumirea suporterilor petrolisti prezenţi la Bucuresti, si de aceasta dată in număr mare, ce le-au strigat jucătorilor să joace fotbal. Intre timp Vivi il scoate pe Enescu si-l introduce pe Komazec si are loc modificarea formulei ofensive: Dumitru trece mai in spate, Opriţa coboară in linia mediană in timp ce sârbul joacă in faţă. Finalul reprizei ne oferă si cea mai mare ocazie a Petrolului: P.Stoica ii paseaza excelent lui Komazec care, scapat singur cu portarul, trage doar in acesta.

REPRIZA SECUNDĂ- Incepe perfect pentru "găzari" si, in urma unui corner, Komazec inscrie din 6m, cu capul, la o iesire ezitanta a portarului advers. N-am apucat sa ne bucuram prea mult pentru că, o acţiune desfăsurata pe partea noastră stânga, a dus la egalare: pătrundere in careu si sut violent in bară iar mingea revine la jucător de la Sportu' ce introduce mingea in poartă. Petrolul incearcă să-si asigure toate punctele dar Komazec ratează incredibil - din nou din postura singur cu portarul, lob-ul ducându-se peste poartă. Finalul s-a jucat cu garda jos de ambele parţi dar rezultatul a ramas acelas: 1:1. La sfarsit jucătorilor li s-a strigat, pe merit, "NU MERITAŢI/NU MERITAŢI/LA PETROLUL SĂ JUCAŢI"!

CASETA TEHNICA

PETROLUL: Bornescu - Melinte (min.61 Străuţ), Petrovici, Sipovici, P. Stoica - Bărbulescu (min.25 Komazec), Enescu - Fl. Dumitru, Stoimirovici (min. 82 Roman), Buleică - Opriţa

BILANT TUR 2011/2012

18 puncte (7 puncte acasa si 11 obtinute in deplasare)
4 Victorii (2:1 acasa cu Otelul, 4-1 acasa cu Sibiu, 2-0 la Chiajna, 1-0 la Gaz Metan)
6 Egaluri
15 Goluri marcate
18 Goluri primite

Sursa: DoarPetrolul.ro

duminică, 4 decembrie 2011

Petrolul Ploiesti 0 - 0 Pandurii Tg. Jiu



Petrolul a încheiat cu o remiză seria prestaţiilor de pe teren propriu din acest tur de campionat. 0-0 cu Pandurii Tg. Jiu, un rezultat obţinut la capătul unui meci extrem de dificil, aşa cum era de aşteptat, şi care îi ajută pe “galben-albaştrii” să menţină distanţa faţă de zona retrogradării.
După o primă repriză cu puţine ocazii de gol, singurele demne de consemnat fiind trecute în dreptul lui Fl. Dumitru (29) şi Opriţa (34), partea a doua a fost mult mai animată, gorjenii reuşind în mai multe rânduri să ameninţe poarta apărată de către Bornescu. “Pepe” a intervenit salvator la şuturile lui Nistor (52), Cardoso (55) sau Viera (66), iar Voiculeţ (55 şi 88) a trimis de puţin pe lângă ţintă, însă marea ratare a întâlnirii i-a aparţinut petrolistului Vali Negru (70), cel care, singur la 14 metri, a şutat peste transversală.
Cu remiza de astăzi, Petrolul a ajuns la cota 17 în ierarhia la zi a Ligii I, iar duminică, de la ora 13.00, va încheia prima parte a stagiunii cu un meci extrem de important, în deplasare cu Sportul Studenţesc. Până atunci, ploieştenii vor juca joi, de la ora 20.30, în “Ştefan cel Mare”, pentru calificarea în “careul de aşi” al Cupei României.

Petrolul Ploieşti – Pandurii Tg. Jiu 0-0
Petrolul: Bornescu – Melinte, Petrovic, Sipovic, P. Stoica – V. Negru, Enescu – Buleică (86 Komazec), Buhuşi, Fl. Dumitru (73 Borza) – Opriţa (cpt) (61 M. Roman). Antrenor: Valeriu Răchită.
Pandurii: Mingote – Rusu, Viera, Chiricheş, Al. Vlad – Cl. Voiculeţ, Pintilii (cpt), Nistor (86 Cristea) – Maxim, Batin (80 Vranjes), Cardoso (70 Lemnaru). Antrenor: Petre Grigoraş.
Cartonaşe galbene: P. Stoica, Borza/Batin, Voiculeţ.
Au arbitrat: Ovidiu Haţegan – Szekely Zoltan şi Octavian Şovre.
Observatori: Dan Petrescu şi Ionuţ Calancia.

Sursa: FcPetrolul.ro

sâmbătă, 3 decembrie 2011

S-au grabit cu vacanta



Majoritatea echipelor de Liga a III-a din Prahova au si "inchis taraba", cum se spune, imediat dupa ultima etapa din acest esalon, jucata in urma cu o saptamana. Va fi o vacanta lunga, de o luna si jumatate, in medie, timp destul pentru a se pregati, cum trebuie, administrativ, returul.
Cum insa fotbalul trece prin... cont, sau prin stomac, depinde cum priviti problema, este putin probabil sa se intample ceva spectaculos, in bine, pentru echipele noastre.
Cele mai mari ambitii, sunt, paradoxal, la Prahova Tomsani, patronul echipei, Radu Calin, dorind sa faca, in aceasta iarna, ceea ce nu a avut timp in vara, cand inca nu controla echipa, adica sa faca... fotbal!
Vom avea timp destul sa vorbim despre miscarile de pe piata transferurilor, numele vizate si... zvonurile aferente, astfel ca, deocamdata, sa ne limitam la coordonatele clare ale acestei ierni: vacanta, masa festiva, unde este cazul si primele noutati.

Prahova Tomsani face curatenie si se muta



Club cu pretentii, echipa lui Radu Calin, antrenata de Dan Dobai (foto 3), are "program" pana pe 9 decembrie. Jucatorii echipei Prahova Tomsani isi continua antrenamentele in Dambovita, cele trei sedinte saptamanale de pregatire desfasurandu-se pe stadionul din Moreni.
Deja s-a facut "curatenia de iarna", numarul celor disponibilizati de la echipa fiind mai mare decat cel al "supravietuitorilor", care mai sunt doar 6 la numar. Cei care au mai ramas la echipa pregatita de tehnicianul Dan Dobai sunt, deocamdata: Alberto Gheorghe, Catalin Crosman, Sebastian Agache, Eduard Guta, Alberto Aldea si Alexandru Roman. Deci, printre cei disponibilizati se numara si fostul golgheter al Ligii I, ploiesteanul Catalin Cursaru, fotbalist care in acest tur nu a marcat pentru gruparea din Tomsani. Pentru retur se intentioneaza transferarea a cel putin 15 jucatori, iar reunirea lotului este programata pentru ziua de 9 ianuarie.
Din partea a doua a campionatului, oficialii gruparii intentioneaza sa-si dispute meciurile de acasa pe arena de la Moreni si nu pe stadionul din Mizil, asa cum s-a intamplat in turul actualului sezon, "schimbarea" fiind cuvantul de ordine la gruparea cu actionari "interesanti".

Sursa: ZiarulPrahova.ro

marți, 29 noiembrie 2011

Gaz Metan Medias 0 - 1 Petrolul Ploiesti (etapa 15) 28 noiembrie 2011



Petrolul continuă seria evoluţiilor excelente în partidele din deplasare, obţinând, în această seară, trei puncte uriaşe pe terenul lui Gaz Metan Mediaş. “Lupii” s-au impus cu 1-0, în urma penaltiului trasnformat de către Opriţa (60).

În ciuda gerului de afară, sau poate tocmai din această cauză, meciul a început alert, cu două ocazii bune de ambele părţi. Mai întâi, Bawab (2) a trimis puternic de la 6 metri, dar Petrovic a respins salvator, cu capul, pentru ca, în replică, Enescu (7) să şuteze, de la 18 metri, la o palmă peste transversală. Presiunea gazdelor s-a intensificat şi, în decurs de doar câteva zeci de secunde, Gazul a trecut de trei ori pe lângă deschiderea scorului. Markovic (16) a ţintit bara după un corner de pe dreapta, balonul a ricoşat la Bawab, dar Bornescu s-a opus senzaţional. Imediat, Bawab a pătruns pe stânga, însă “Pepe” a fost, din nou, providenţial. Ardelenii au mai ratat o situaţie monumentală, atunci când Vukadinovic (36) a trimis, de la 3 metri, pe lângă poartă, iar prima repriză s-a încheiat nedecis, “lupii” putând spune că au avut de partea lor şi o doză importantă de şansă.
Partea a doua a început tot cu un moment de pericol la poarta ploieştenilor, şutul lui Frăsinescu (47), deviat de Melinte, obligându-l pe Bornescu să respingă, cu ceva noroc, pe lângă poartă. Petrolul a dat, însă, lovitura exact atunci când s-a scurs o oră din joc, Opriţa transformând impecabil un penalty obţinut tot de el, după un duel cu Markovic. Golul i-a descumpănit vizibil pe medieşeni, cei care n-au mai reuşit să se apropie periculos de buturile lui Bornescu minute bune, dar atunci când au făcut-o au dat, iarăşi, mari emoţii, Avram (77) şutând, din 8 metri, peste poartă. Bawab (87) a ratat, şi el, incredibil, iar “lupii” au rezistat până la final, obţinând un succes vital în lupta pentru evitarea retrogradării.
Petrolul acumulează, astfel, 16 puncte şi urcă până pe locul 11, iar sâmbătă, de la ora 17.00, va juca, pe “Ilie Oană”, cu Pandurii Tg. Jiu.

Gaz Metan Mediaş – Petrolul Ploieşti 0-1 (0-0)
Marcator: Opriţa (60, pen.).

Gaz Metan: Pleşca – Frăsinescu, Markovic, Lazăr, Vukadinovic (62 Medeiros) – Avram (81 D. Roman), Todea (cpt) (66 Breeveld), C. Petre, Pârvulescu – Bawab, Bud. Antrenor: Cristian Pustai.
Petrolul: Bornescu – Tudor (72 Străuţ), Petrovic, Melinte, P. Stoica – Bărbulescu, Enescu – Opriţa, Fl. Dumitru (cpt), Stojimirovic (57 Buleică) – Roman (85 Djurovic). Antrenor: Valeriu Răchită.
Cartonaşe galbene: Bărbulescu (28), Enescu (38), Bornescu (89).

Au arbitrat: Teodor Crăciunescu – Octavian Şovre şi Mihai Iliescu.

Sursa: FcPetrolul.ro

duminică, 20 noiembrie 2011

Prahova Tomşani 2 - 1 Alexandria

Competition
Liga III
Date
19 November 2011
Game week
14
Kick-off
13:00

Full-time
2 - 1

Venue
Stadionul Tineretului, Mizil (Mizil)

Prahova Tomsani reuseste a doua victorie consecutiva pe teren propriu invingand cu scorul de 2 la 1 echipa de fotbal din Alexandria.In urma acestui meci Prahova Tomsani acumuleaza 13 puncte si ocupa locul 12 in clasamentul ligii a 3 a,seria a 3 a.

Doze - Aici e Petrolul (Text Liviu Draghici)



Aici este PETROLUL!

Iubito azi te duci la meci
Mâncare-mi sunt covrigii
Să-ţi iei fularul dacă pleci
Că eu rămân pe Digi

Copile azi te duci la meci
Nu mergi la meditaţii
Să-ţi iei fularul dacă pleci
Că eu rămân cu taţii.

Azi mamă tu te duci la meci
Să freamăte tribuna
Şi îţi promit că dacă pleci
Fac piaţa toată luna.

Hai sor-meo că te duci la meci
Să îi urcăm pe garduri
Şi îţi promit că dacă pleci
Îţi cumpăr nişte farduri

Fetiţa mea, să-ţi iei mănuşi
Că astăzi schimbăm roulul
Azi am eu grijă de păpuşi
Tu cânţi pentru Petrolul

Bunico haide că pleci iar
Dar nu la Liturghie
Nu-ţi lua baticul, ia-ţi fular
Că mergi în galerie.

***

În casă vine-un val de frig
Cred c-a intrat bunica
„La ce m-ai pus maică să strig?
Că n-au jucat nimica!”

Copilul intră abătut
Îl văd trântind fularul
„Sunt supărat că am pierdut
Şi că mi-au luat penarul”

Şi mama vine-ncetişor
O văd că abia merge
„Ce jucători! Ruşine lor!
Puteau măcar s-alerge”

Şi stau pe holul meu cel mic
Să îmi aştept fetiţa
„Măi tată, n-au jucat nimic
Nici Negru nici Opriţa”

Când intră sor-mea e prăpăd
Din glas simt cum stă treaba
„Să pleci cu ei! Să nu te văd!
Am tremurat degeaba”

„Cum de eşti răbdător? Cum poţi? -”
Mă-ntreab-a mea iubită –
„Ce slabi au fost, să plece toţi!
În frunte cu Răchită”

***

Cum să te-abţii să nu-i înjuri
Când vezi cum dorm în ghete
Ce fotbalişti! Ce murături!
Le-au supărat pe fete.

Cum să fim răbdători cu ei?
Pe bune, nu mai merge!
Pentru copii, pentru femei
Puteau măcar s-alerge!

Vreo două mii de spectatori
N-au alţii nici la derby.
Păi să fi fost noi jucători
Muşcam din firul ierbii.

Cu două mii de spectatori,
Femei doar, in tribune
Băi umbrelor de jucători
Jucaţi şi voi? Pe bune!

Vă credeţi profesionişti?
Nu vă apasă scorul?
Caricaturi de fotbalişti
AICI ESTE PETROLUL!

Text: Liviu Draghici
Muzica: Doze

joi, 17 noiembrie 2011

Acces liber pentru femei şi copii cu vârsta de până la 14 ani

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a modificat, astăzi, articolul 27 din Regulamentul Disciplinar, permiţând accesul pentru femei şi copii cu vârsta de până la 14 ani la meciurile programate să se dispute cu „porţile închise”. Modificarea intră în vigoare imediat, primul meci ce se va desfăşura în noile condiţii fiind cel dintre FC Petrolul Ploieşti şi FCM Tg. Mureş (mâine, ora 18.00, pe stadionul „Ilie Oană”).

Clubul FC Petrolul Ploieşti va permite, astfel, accesul pentru femei şi pentru copii cu vârsta de până la 14 ani la Tribuna II, urmând să emită bilete gratuite ce pot fi ridicate, de astăzi, de la casele de bilete ale stadionului, sau mâine, înaintea meciului, de la intrarea de pe strada „Mihai Bravu”. Totodată, abonaţii îşi pot înmâna cardurile către persoanele care se încadrează în categoriile mai sus menţionate, accesul în acest sens urmând să se facă la Tribuna 0.

Sursa: FCPetrolul.ro







duminică, 13 noiembrie 2011

Petrolul Ploiesti-Partizan Belgrad 1-0



FC Petrolul a obţinut o victorie importantă pentru palmares în această seară, câştigând meciul amical cu Partizan Belgrad, campioana şi, totodată, lidera la zi a Serbiei. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de către Daniel Opriţa, cu patru minute înainte de pauză.

Campioana Serbiei s-a înclinat pe “Ilie Oană”, petroliştii marcând printr-un frumos succes despărţirea de suporteri, atâta vreme cât, după cum se ştie, acesta a fost ultimul meci disputat cu “porţile deschise” până în primăvara lui 2012. Având în faţă o echipă a Partizanului văduvită de jucătorii convocaţi la reprezentativele Serbiei, dar cu mulţi alţi fotbalişti de valoare trimişi în primul “11” de către Aleksandar Stanojevic, trupa lui Vivi Răchită a reuşit să se impună graţie reuşitei lui Daniel Opriţa (41), acesta fructificând, cu o reluare de la 10 metri, o centrare venită, de pe stânga, de la Pompiliu Stoica. Trei minute mai târziu, Opriţa a fost aproape să realizeze “dubla”, şutul său lovind transversala, iar repriza a doua a propus un joc şi mai alert, cu ocazii mari de gol la ambele porţi. Aflat la debutul său în tricoul Petrolului, portarul Mircea Bornescu a salvat excelent în două rânduri, în faţa lui Sasa Ilic (71) şi Georgijevic (81), pentru ca, la cealaltă poartă, Opriţa (76) şi Mitea (87) să treacă, de puţin, pe lângă golul de 2-0.
Petrolul a câştigat, astfel, cu 1-0, trecându-şi în palmares o victorie importantă, obţinută în faţa uneia dintre cele mai titrate echipe din Balcani.

Bornescu şi Buleică, la primul meci pentru Petrolul
În partida din această seară, portarul Mircea Bornescu şi fundaşul Alin Buleică au debutat în tricoul “galben-albaştrilor”, chiar dacă ei nu au fost legitimaţi, deocamdată, de către FC Petrolul. Liberi de contract după despărţirea de grecii de la Kavala, cei doi fotbalişti aşteaptă un răspuns favorabil de la UEFA în privinţa dreptului de a evolua la o altă echipă până în iarnă. “Încă nu le-a sosit cartea verde. Am făcut o cerere în acest sens la UEFA şi aşteptăm răspunsul”, a spus Valeriu Răchită. “Sper ca situaţia mea să se rezolve cât mai repede, pentru că îmi doresc foarte mult să joc la Petrolul. Oricum, m-am înţeles cu Vivi Răchită şi voi rămâne aici până la finalul campionatului, indiferent dacă voi putea juca de acum sau din retur.”, a declarat Mircea Bornescu.

Declaraţii
Valeriu Răchită (antrenor FC Petrolul): “Partizan a venit fără jucătorii care sunt la echipa naţională, dar chiar şi aşa este o echipă foarte bună. Mă bucur pentru această victorie şi pentru faptul că băieţii mei au tratat meciul ca pe unul oficial. Ne pregătim, acum, pentru confruntarea de săptămâna viitoare, atunci când vom întâlni pe FCM Tg. Mureş, într-o partidă, cum se spune, de 6 puncte. Mă mâhneşte faptul că vom juca fără suporteri pe acest stadion, dar sperăm ca, până la urmă, să li se permită accesul femeilor şi copiilor pe Ilie Oană.”

Aleksandar Stanojevic (antrenor Partizan Belgrad): “Rezultatul este unul corect. A fost un meci dinamic, cu ocazii şi pentru Petrolul, şi pentru Partizan, dar victoria cu 1-0 a gazdelor a fost una meritată. Petrolul este o echipă foarte puternică, a avut posibilitatea să ruleze mai mulţi jucători astăzi şi, astfel, a avut mai multă prospeţime decât noi. Mulţumim clubului Petrolul pentru ospitalitatea cu care ne-a întâmpinat în aici”


FC Petrolul Ploieşti– FK Partizan Belgrad 1-0 (1-0)
Marcator: Opriţa (41).
Petrolul: Zimmermann (46 Bornescu) – Străuţ (66 Buleică), Petrovic (84 Barbu), Melinte (61 Djurovic), P. Stoica (cpt) (66 Tudor) – Enescu (46 Bărbulescu), Negru (62 Milea) – Opriţa (84 Buşu), Buhuşi (31 Fl. Dumitru), Borza (46 Mitea) – Roman (46 Komazec). Antrenor: Valeriu Răchită.
Partizan: Ilic (46 Petrovic) – Cjetkovic, Anderson, Stankovic, Savic – Babic, Babovic, Smiljanic (cpt), Manga (60 S. Ilic) – Diarra (60 Jovancic), Eduardo (75 Georgijevic). Antrenor: Aleksandar Stanojevic.
Au arbitrat: Adrian Ilyeş – Valentin Dumitru şi Cătălin Popovici.

Sursa: FcPetrolul.ro

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Prahova Tomşani vs. Buftea 1-0

Competition
Liga III
Date
5 November 2011
Game week
12
Kick-off
13:00
Venue
Stadionul Tineretului, Mizil (Mizil)
Echipa de fotbal Prahova Tomsani a reusit in mod surprinzator sa invinga liderul Ligii a 3 a,Seria a 3 a,CS Buftea cu scorul de 1-0,gol inscris de Banu ('50).In urma acestei victorii echipa din Tomsani acumuleaza 10 puncte si urca o pozitie in clasament,mai exact pe locul 11,loc din zona rosie din pacate.Mai jos puteti vizualiza un video de la meciul dintre cele doua echipe oferit de bloggerul Ondin.


luni, 31 octombrie 2011

Liga I ETAPA XII : Petrolul Ploiesti - Steaua Bucuresti (30.10.11)(0-2) ,meci SUSPENDAT in min.47





Bijuteria de stadion a Ploieştiului a fost făcută ţăndări, la figurat, în minutul 44 şi trei secunde. "Avem stadion de tip englezesc, dar nu avem cultură pentru un astfel de fotbal", a fost declaraţia lui Ilie Dumitrescu. Filmul evenimentelor e desprins dintr-un horror.

Camerele sunt pe Mihai Costea, care se pregăteşte să execute penalty-ul. E 1-0 pentru Steaua şi şanse mari să se facă 2-0. "Bate Nilă!", se citeşte pe buzele lui Ilie Stan. Totul e în grafic pentru Steaua. Galeria Petrolului cântă în continuare. Şi de aici totul se suspendă.

Un individ pleacă din peluza ploieşteană, sprintează spre centrul terenului, acolo unde Galamaz aşteaptă să se execute lovitura de pedeapsă. Aflat cu spatele la agresor, fundaşul stelist recepţionează un pumn în obrazul drept şi se prăbuşeşte pe gazon. Momentul de consternare trece, dar inconştientul în blugi şi geacă de piele îşi continuă cursa şi are o ciocnire violentă cu Martinovic. Amândoi cad, dar sârbul se ridică mai repede şi îl loveşte cu piciorul pe aşa-zisul suporter.

Se creează un meleu, Răzvan Stanca apare şi el pentru a lua apărarea coechipierilor şi îl loveşte pe agresor. Tardiv, oamenii de ordine îl evacuează de pe teren, dar momentele de derută continuă. Galamaz este luat cu targa şi dus spre marginea terenului. E clar că nu va putea continua partida. Robert Dumitru aplică regulamentul la sânge şi decide să îi elimine pe Martinovic şi Stanca. Confuzia continuă, Costea primeşte şi el un cartonaş galben, iar agitaţia din stadion este crescândă.

Steliştii protestează vehement, cei de pe băncile tehnice intră şi ei pe teren, dar până la urmă, lucrurile par să se liniştească după ce Galamaz este înlocuit de Tătăruşanu. Mihai Costea execută penalty-ul, înscrie cu o scăriţă, se face 2-0, dar nebunia revine, în momentul în care o petardă explodează în mijlocul careului de 16 metri al steliştilor. Tătăruşanu se prăbuşeşte, lovit de acea petardă. Din nou busculadă şi, în cele din urmă, se ia decizia întreruperii meciului. Jucătorii intră la vestiare şi nu vor mai ieşi, pentru că se decide suspendarea
partidei.

Steaua a dominat jocul

Steaua a jucat mult mai bine în meciul cu Petrolul Ploieşti, elevii lui Ilie Stan au reuşit să marcheze două goluri în cele 44 de minute cât a durat partida până când a fost întreruptă pentru lovirea lui Galamaz de un suporter al grupării ploieştene. Primul gol a fost marcat de Bicfalvi în minutul 36 după o centrare la şase metri, mijlocaşul Stelei s-a înălţat şi a reluat cu capul de lângă Pompiliu Stoica. Peste opt minute, Cristi Tănase a obţinut un penalty după un contact cu fundaşul ploieştean Tudor, iar lovitura de la 11 metri este executată de Mihai Costea şi scorul devine 2-0. După golul marcat de Costea nu se mai joacă, pentru că arbitrul Robert Dumitru a întrerupt partida.


UPDATE 23:40 Prefectul de Prahova a convocat o şedinţă de urgenţă, la miezul nopţii, unde vor participa toate păriţile implicate în organizarea partidei. Autorităţile vor să facă o analiză completă a evenimentelor, pentru a găsi vinovaţii.

UPDATE
22:50 Meciul a fost suspendat! Fanii părăsesc stadionul. Oficialii LPF spun că Steaua va câştiga partida la "masa verd".

22:45 Căpitanii celor două echipe au fost chemaţi în cabina arbitrilor, pentru a se decide dacă meciul va mai fi reluat. La vestiare este şi Gigi Becali alături de gărzile sale de corp.

22:35 George Galamaz a fost transportat la spital, suspect de fractură de os zigomatic (CLICK PENTRU DETALII)

22:24 Imediat după reluare, Mihai Costea a marcat pentru 2-0, din penalty, însă partida a fost din nou întreruptă, după ce Ciprian Tătăruşanu a căzut răpus la pământ, acuzând o lovitură. Centralul Robert Dumitru s-a sfătuit cu observatorul partidei şi a decis ca cele două echipe să intre la cabine.



Momente fără precedent la Ploieşti, în timpul partidei Petrolul - Steaua. În finalul primei reprize, la scorul de 1-0, un fan al gazdelor a intrat pe teren şi l-a lovit pe George Galamaz, care a căzut la pământ.

Jucătorii Stelei au reacţionat imediat şi au tăbărât pur şi simplu pe suporterul intrat pe gazon. Acesta a fost pus la pământ şi lovit cu picioarele de Novak Martinovic şi Răzvan Stanca. Forţele de ordine au intervenit şi l-au scos pe suporter de pe teren, după care centralul Robert Dumitru i-a eliminat pe cei doi stelişti de pe teren pentru gesturile violente.

Galamaz a ieşit la margine, cu urechea umflată şi a fost schimbat cu Tătăruşanu, iar meciul a fost reluat după 10 minute de întrerupere.

Legile jocului îi dau dreptate lui Roberd Dumitru: Legea 12: (Legile Jocului) "Un jucător care comite o infracţiune sancţionabilă cu cartonaş galben sau eliminare, fie pe teren sau în afara lui, indiferent dacă e împotriva unui adversar, coechipier, arbitru, asistent sau orice altă persoană, este pedepsit conform naturii infracţiunii comise"


Sursa: ProSport

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Prahova Tomsani - Sportul Studentesc (2) 1-2









Se pare ca echipa de fotbal Prahova Tomsani se apropie tot mai mult de zona retrogradarii.Cu 7 puncte si ocupand locul 12 in clasamentul ligii a 3 a,seria a 3 a,echipa din Tomsani a fost invinsa de catre echipa a 2 a a Sportului Studentesc cu scorul de 2-1 pe Stadionul Tineretului din Mizil.Etapa urmatoare echipa din Tomsani joaca impotriva celor de la Buftea,echipa clasata pe primul loc.Meciul o sa fie dificil tinand cont ca echipa celor din Buftea este foarte puternica si are un +14 la adevar si 24 de puncte.Mai jos puteti vizualiza un clip de la meciul de pe Stadionul Tineretului din Mizil oferit de bloggerul Ondin.

vineri, 28 octombrie 2011

Cupa Romaniei 1/8 : Astra Ploiesti - Petrolul Ploiesti 0-1 (rezumat)



FC Petrolul s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după victoria obținută în pe terenul Astrei. “Lupii” s-au impus la limită, 1-0, în urma unui gol senzațional marcat de către Alexandru Buhuși (21).
Cu o formulă de echipă mult schimbată față de precedentele confruntări oficiale, cu câțiva dintre titularii obișnuiți pe banca de rezerve sau în tribună, Petrolul a făcut un meci mare în “9 Mai”, impunându-se grație unei determinări extraordinare arătată de către elevii lui Vivi Răchită pe parcursul celor 90 de minute ale întâlnirii. “Lupii” au deschis scorul printr-o execuție de excepție semnată Alexandru Buhuși, un șut de la circa 25 de metri, lateral dreapta, în vinclul opus al porții apărate de Silviu Lung jr, izbutind apoi, printr-o organizare defensivă fără cusur, să-și conserve avantajul până la finalul confruntării.
Petrolul merge, astfel, în sferturile de finală ale Cupei României Timișoreana, spre bucuria unui oraș atașat de culorile galben-albastru și, desigur, spre dezamăgirea celor câteva sute de locuitori ai județelor Giurgiuși Teleorman, aflați, astăzi, în excursie pe stadionul Astra.

Declarație Valeriu Răchită
“Un meci dificil, în care ne-am lăsat dominați, știind forța jucătorilor de la Astra. Am ales să folosesc în echipa de start cinci oameni noi, față de partida de la Mioveni, tocmai pentru că îmi doream să avem prospețime. Am folosit și un prim 11 cu o medie de vârstă foarte scăzută, iar pe parcurs am apelat la jucătorii cu experiență. Sunt foarte bucuros pentru acest rezultat și le mulțumesc jucătorilor pentru devotament, pentru munca pe care au depus-o în această seară.”

FC Astra Ploiești – FC Petrolul Ploiești 0-1 (0-1)
Marcator: Buhuși (21).
FC Astra: Lung jr. (cpt) – Mihalache, Găman, Bruno M. (66 Rusu), Junior Morais – Seto, N’Doye – Strătilă, Băjenaru, Udoji (46 Miranda) – Fatai. Antrenor: Marius Șumudică.
FC Petrolul: Zimmermann – Tudor (cpt), Sipovic, Petrovic, Melinte – Enescu, Bărbulescu – Stojimirovic, Buhuși (71 Fl. Dumitru), Komazec (83 Djurovic) – Roman (54 Oprița). Antrenor: Valeriu Răchită.
Au arbitrat: Adrian Comănescu – Adrian Radu Ghinguleac și Valentin Avram.
Cartonașe galbene: Băjenaru/Sipovic, Roman, Komazec, Zimmermann.

Sursa: FC Petrolul

luni, 24 octombrie 2011

CS Mioveni 0 - 0 Petrolul Ploiesti (etapa 11) 23 oct. 2011



Petrolul a încheiat la egalitate, 0-0, partida disputată la Mioveni, ajungând la trei meciuri consecutive fără înfrângere. În urma rezultatului de astăzi, "lupii" au acumulat 12 puncte, menţinându-se pe locul 11 în ierarhia la zi a Ligii I.

Miza punctelor puse în joc şi-a spus cuvântul în duelul de la Mioveni. N-a fost un meci tocmai spectaculos, ci mai degrabă unul în care cele două combatante s-au anulat reciproc, ambele fiind conştiente că un eşec le-ar fi îngreunat substanţial situaţia din clasament. Prima repriză a fost una echilibrată, cu un uşor plus de partea gazdelor, dat de ocaziile ceva mai mari pe care le-au avut, în fapt două şuturi expediate de Coşereanu (8 si 37), la care Zimmermann s-a opus salvator.

Partea secundă a fost ceva mai animată, cu mai multe momente "fierbinţi" la cele două porţi. Komazec (66) a ratat ţinta după un şut de la 16 metri, iar Bărbulescu (86) a fost la un pas să aducă fericirea în tabăra ploieşteană, reluarea sa din apropiere fiind respinsă miraculos de către Popescu. Două minute mai târziu, şansa a fost de partea "lupilor", la bara lui Coşereanu, iar meciul s-a încheiat nedecis, 0-0, un rezultat pozitiv, până la urmă, pentru petrolişti. O remiză venită înaintea unei săptămâni aglomerată, formaţia lui Valeriu Răchită urmând să întâlnească, joi, pe Astra, în Cupa României, iar duminică, în campionat, să primească replica Stelei.

Declaraţie Valeriu Răchită
"A fost un meci slab, între două echipe care se luptă pentru salvarea de la retrogradare. Ne-am atins obiectivul, acela de a pleca neînvinşi de aici, dar, cu mai multă atenţie, puteam obţine chiar toate cele trei puncte. Rezultatul este unul echitabil, însă nu sunt mulţumit de modul în care am jucat. Ne-am propus minimum 4 puncte din dubla cu Voinţa Sibiu şi CS Mioveni, le-am obţinut, dar ne aşteaptă un program infernal până la finalul turului".

CS Mioveni - FC Petrolul Ploiesti 0-0
CS Mioveni: Popescu - Voicu, Iordache, Olteanu, Crăciun - Enache (71 Ayza), V. Gheorghe (83 Dina), Mărgăritescu, Coşereanu - Dică (cpt), Neaga (61 Cl. Ionescu). Antrenor: Mihai Stoichiţă.
FC Petrolul: Zimmermann - Tudor, Sipovic, Melinte, P. Stoica - V. Negru (80 Bărbulescu), Enescu - Străuţ (55 Komazec), Fl. Dumitru (cpt), Stojimirovic (72 Borza) - Opriţa. Antrenor principal: Valeriu Răchită. Antrenori secunzi: Valentin Negoiţă şi Dumitru Jipa.
Au arbitrat: Robert Dumitru - Stelian Slabu şi Dragoş Iliescu.
Cartonaşe galbene: Voicu, V. Gheorghe, Mărgăritescu/Tudor, Stojimirovic, Melinte, Zimmermann.

Sursa: FC Petrolul

duminică, 16 octombrie 2011

Petrolul - Sibiu 4-1




Petrolul a obţinut primul succes pe noul “Ilie Oană”, învingând cu 4-1 pe Voinţa Sibiu. Sârbul Aleksandar Stojimirovic şi Daniel Opriţa (de trei ori) au marcat golurile “galben-albaştrilor”, într-un meci în care s-au dictat trei lovituri de pedeapsă şi două eliminări.

Fără victorie din etapa a cincea, “lupii” priveau confruntarea cu Voinţa Sibiu ca pe una extrem de importantă în lupta pentru supravieţuirea în primul eşalon. Petroliştii au început decişi meciul şi au reuşit să puncteze repede, Stojimirovic (8) marcând din faţa porţii, după o pătrundere pe dreapta a lui Borza. Oaspeţii au rămas în inferioritate numerică la capătul primei jumătăţi de oră, atunci când Andrei Chivulete l-a eliminat direct pe Bunea pentru un fault dur comis asupra lui Opriţa, iar echilibrul s-a rupt decisiv imediat după reluare, portarul Miron plecând şi el la cabine după ce, în postură de ultim apărător, l-a oprit prin fault pe Stojimirovic. Opriţa (51) a transformat fără emoţii penaltiul, tot el ridicând scorul la 3-0, şapte minute mai târziu, la o centrare venită de la Florentin Dumitru. Voinţa a redus din handicap tot în urma unei lovituri de pedeapsă, transformată de către Popa (60), iar Opriţa a făcut “tripla” în prelungiri, înscriind, din nou, de la punctul cu var. Fază la care portarul Dănălache a ales să se comporte ca pe maidan, printr-un gest care nu-i poate face cinste nici lui şi cu atît mai puţin echipei din Sibiu. Petrolul acumulează 11 puncte în urma acestui succes iar în etapa următoare va juca, în deplasare, cu CS Mioveni, într-o altă confruntare cu implicaţii majore în lupta pentru evitarea retrogradării. Partida de la Mioveni se va disputa duminică, 23 octombrie, de la ora 19.00.

Valeriu Răchită (manager general FC Petrolul)
“Un meci special, după ce echipa din Sibiu a rămas în inferioritate numerică, dar cred că nici în 11 contra 11 nu ne-am descurcat rău, atâta vreme cât conduceam cu 1-0. M-a deranjat faptul că adversarii au desconsiderat jocul cu acele gesturi din final, dar aşa se întâmplă atunci când promovezi de pe locul patru în Liga I”.

FC Petrolul Ploieşti – Voinţa Sibiu 4-1 (1-0)
Stadion. „Ilie Oană”. Spectatori: 5500.
Marcatori: Stojimirovic (8), Opriţa (51-pen., 58, 90+2 – pen.)/I. Popa (60-pen.).

FC Petrolul: Zimmermann – M. Tudor, Sipovic, Melinte, P. Stoica – Fl. Dumitru (cpt), Enescu – Borza (57 Komazec), V. Negru (75 Bărbulescu), Stojimirovic (62 Roman) – Opriţa. Antrenor: Valeriu Răchită.

Voinţa: Miron – Maghici, Forika (50 Dănălache), Apostol, Grigore (cpt), Tătar – Bunea, Beza, Dâlbea – I. Popa (79 Matei), Coman (72 Lungu). Antrenor: Alexandru Pelici.

Cartonaşe galbene: Melinte/Forika, Tătar, Dănălache.
Eliminări: Bunea (30), Miron (48).

Au arbitrat: Andrei Chivulete – Vladimir Urzică şi Stelian Slabu.
Observatori: Stan Prodan/Ion Craiu.

Sursa: FC Petrolul

vineri, 14 octombrie 2011

Tomsaniul testeaza jucatorii Fieniului

Nou venita in Liga a III-a, Prahova Tomsani, are astazi zi de pauza, ca urmare a retragerii din campionat a formatiilor Rapid Clejani (cu care ar fi trebuit sa joace) si Atletic Fieni. In aceste conditii, gruparea care isi disputa meciurile de acasa pe arena de la Mizil a reusit sa coopteze trei jucatori de la defuncta Atletic Fieni, fotbalisti care in momentul de fata sunt in probe la trupa pregatita de Dan Dobai. Acestia sunt Voicu, Banu si Maican, ei fiind testati cu ocazia amicalului de marti cu FCM Targoviste, joc incheiat cu scorul de 0-0 si care s-a disputat pe terenul dambovitenilor.
Astazi, este posibil ca Prahova Tomsani sa dispute un nou joc-test, de aceasta data in compania celor de la Electrosid Titu (se va juca la Moreni), si abia saptamana viitoare conducerea prahovenilor se va decide daca ii va pastra sau nu in lot, dupa cum a lasat sa se inteleaga presedintele gruparii, Virgil Munteanu.
Insa, vestea buna vine din partea portarului Gabriel Abraham - accidentat in meciul de la Conpet -, care s-a prezentat la antrenamentele formatiei si peste doua saptamani ar putea reprezenta o solutie pentru poarta Tomsaniului.

Sursa: Ziarul Prahova

Banner Zone

unirea republicii moldova cu romania actiune2012

Vizitatori

free counters