Mulţi m-au considerat nebun,au fost persoane care m-au făcut comunist,alţii au zis că nu am ce face,însă vă întreb eu pe voi: Poţi să schimbi ceva ce ai în sânge? Eu cred că nu se poate. Am naţionalismul,patriotismul,iubirea de ţară şi neam în sânge şi mă doare atunci când văd cât de "iubită" este această ţară de oamenii care trăiesc în ea,de politicieni,de tineri,de bătrâni. De ce suntem un neam de rătăciţi ce nu ne iubim ţara şi alungăm orice speranţă că o să fie bine? Oare cei care ne conduc au distrus orice sentiment de iubire faţă de ţara asta în care trăim? E adevărat că după '89 traiectoria ţării a fost haotică şi politicienii care s-au perindat pe la conducere au distrus tot ce e mai bun în ţara asta,au vândut-o străinilor bucată cu bucată. Să ştiţi că ei nu sunt singurii vinovaţi,şi voi aveţi partea voastră care a contribuit la destrămarea acestei ţări,aţi fost complici prin tăcerea voastră,prin votul vostru cumpărat cu ulei şi zahăr,vot acordat unor partide de mafioţi. Oare o să mai explodeze încă odată mămăliga cum s-a întâmplat în '89? Slabe şanse...Suntem reduşi la tăcere iar votul este singura noastră armă. Ultimele noastre speranţe sunt puse într-un român de altă etnie,un român ce poate schimba ceva în ţara asta,dar,doar dacă scapă de ciuma roşie,ciumă ce a distrus sistematic România. E nevoie de o Justiţie dreaptă,e nevoie de oameni cu ambiţii mari cum e doamna Laura Codruța Kövesi (Procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție),e nevoie de o instituţie care să trimită mafioţii,corupţii şi hoţii acolo unde le este locul,la puşcărie! Trebuie făcută o curăţenie generală atunci când vine vorba de corupţi şi corupţie.
Apropo de iubire de ţară,zilele trecute am apărut la ziarul Azi la Mizil dar şi în ediţia online a ziarului Adevărul.ro. Ataşez mai jos link-ul cu articolul online dar şi poza cu articolul din ziarul Azi la Mizil:
http://adevarul.ro/news/eveniment/foto-record-200-localitati-sarbatorit-1-decembrie-1_547cd75aa0eb96501e44bfee/index.html
Ţine aproape drag român şi nu uita să-ţi iubeşti ţara!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu