miercuri, 31 martie 2010

La pescuit, la Fulga



Cele mai multe locuri de acest gen sunt situate în Fulga, fiind amplasate chiar în mijlocul naturii sălbatice, pescarii putându-se bucura şi de o privelişte extraordinară de deal sau şes.

O zonă renumită pentru capturile impresionante, dar şi pentru priveliştea extraordinară pe care o oferă, este localitatea Fulga.

Pe drumul dintre Ploieşti spre Urziceni, până în Ciorani, se face un drum la stânga chiar până la intrerea în sat.
În zona viilor din Fulga este amplasată una dintre cele trei bălţi, unde taxa de este de 30 de lei pentru 12 ore.

Nu există limite de beţe sau de kilograme de peşte reţinut pentru pescarii care aleg să vină aici. În această locaţie se poate pescui în special crap, cu lansete sau beţe. În aceeaşi zonă, tot către Urziceni, prin comuna Fulga, un alt drum duce către o altă baltă, unde amatorii pot pescui crap, caras, biban sau fitofag. Aici taxa de intrare este de 100 de lei pe zi.

Dsitracţie pe baltă

Cea de-a treia baltă din zonă se află pe drumul dinspre Albeşti. La intrarea în localitatea Fulga, pe la jumătatea distanţei, se află un pod.

În dreptul acestuia se face un drum pietruit la dreapta. Balta de aici este populată în special cu crap. Momeala preferată pentru acest tip de peşte este pătrăţica, dar se poate pescui foarte bine şi cu porumb congelat sau viermuşi.

Pescarii mai experimenţaţi spun că, pentru a captura peşti cu greutatea între 3 şi 5 kilograme, trebuie să vă aşezaţi pe blată după ora 18.00.

Taxa de intrare pe baltă costă 30 de lei pe zi, iar cantitatea de peşte pe care o reţineţi este nelimitată. În această locaţie peisajul este nemaipomenit, apa este presărată cu stuf şi foarte curată.


Cazare ieftină

Pentru cei care doresc să se cazeze, localnicii orefă găzduire pentru 20 de lei pe noapte. „Soţia mea poate pregăti, la cerere, şi un borş de peşte, o saramură, o friptură sau alte specialităţi, pentru încă 10 lei pe zi.

În plus, oferim celor care aleg să stea la noi şi râme proaspete, pe care le scoatem chiar din curte", explică un localnic, Gheorghe Nedelcu.

La Albeşti, la aproximativ 10 kilometri de Fulga, se află un motel, unde tariful de cazare este de 40 de lei o cameră pe noapte.

Pentru a achiziţiona ustensilele necesare pescuitului, puteţi alege din ofertele bogate ale magazinelor din Ploieşti.

„Avem momeli diverse, de la mămăligă la viermi, de la 0,2 lei, dar şi undiţe de la 7,5 lei la 500 de lei", explică Florin Ştefan, vânzător la o unitate amplasată pe Strada Decebal numărul 1.

Sursa: Adevarul.ro

3 comentarii:

ondin spunea...

uita=te la mine sa vezi capturi de la fulga :)



nice day

1acolo spunea...

Ce capturi mai Ondin :)) peștii aia cât o palma :p

Pescuit spunea...

Lasa ma ca pentru el sunt destul de babani.

Banner Zone

unirea republicii moldova cu romania actiune2012

Vizitatori

free counters

Arhivă blog